| Scriitorul Adrian Voicu la Sibiu |
|
Editura ALLFA lansează în prezenţa autorului, miercuri, 8 iunie, ora 11.00, la Sibiu, volumul Nepovestitele trăiri ale templierilor români de Adrian Voicu. Evenimentul va fi găzduit de Alexandria Librării – Promenada Mall Sibiu. Participă: Laurenţiu Sever Lup (realizator TV), Mario Demezzo (vicepreşedinte Grupul Editorial ALL) şi Adrian Voicu. Evenimentul face parte din turneul de lansare a volumului Nepovestitele trăiri ale templierilor români, apărut la Editura ALLFA, în cadrul colecţiei Strada Ficţiunii, secţiunea Contemporan. În perioada 7 - 24 iunie, scriitorul Adrian Voicu va fi prezent în 10 oraşe importante din ţară, unde vor avea loc lansări de carte şi sesiuni de autografe: Ploieşti, Braşov, Sibiu, Alba, Târgu Mureş, Cluj, Piteşti, Slatina, Craiova, Constanţa. Despre carte: Principalele personaje sunt Berilă, Pişta Massy şi Kremvurşt von Schlitz. Ei fac parte dintr-un ordin secret şi au fost instruiţi în spiritul onoarei şi al prieteniei. Inamicii le vor pune piedici de-a lungul şi de-a latul Europei, de la periferiile Parisului până la Marea Neagră, trecând prin bătălia de la Posada şi prin rescrierea istoriei lui Romeo şi a Julietei sale. Umorul, răsturnările de situaţie ţinute în frâu de autor, precum şi numele personajelor, adevărate arabescuri patronimice, sunt atuuri ale acestei cărţi. Scriitorul nu are inhibiţii nici în limbaj, nici în abordarea de teme ori în lansarea de „şopârle” contemporane. Eroii lui Adrian Voicu dezleagă pentru cititor câteva secrete ale Ordinului Templierilor şi adaugă piper mioritic vorbelor ce se vor fi rostit în urmă cu şapte secole. Adrian Voicu s-a născut la 14 martie 1970 la Nehoiu, în judeţul Buzău. A publicat în revistele culturale Apollon (2007), Luceafărul (2009) şi Argeş (2010). Adrian Voicu a câştigat în anul 2009 premiul special pentru proză la Festivalul de Literatură „Lili” al Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti. În 2010, în volumul colectiv Premiile Lili – Antologia Festivalului de Literatură Lili, Ediţia I, a reeditat două capitole din cartea „Între două decolări”. Autorul este prezent şi în spaţiul virtual - adrianvoicu.ro, blog.adrianvoicu.ro. Premiant Blog de Blog: Cel mai savuros blog, 2009; Blogul cu cel mai mult umor, 2010. „Întotdeauna mi-am dorit să trăiesc în perioada cavalerilor, iar pe templieri i-am iubit de-a dreptul. Cred că, urmărind teoria sufletului veşnic călător prin trupuri efemere, sufletul meu păstrează în adâncurile sale o parte foarte vie adusă tocmai din acele vremuri.” Adrian Voicu
Seteaza ca favorit
Semn de carte
Trimite e-mail
Accesari: 438 Comentarii (2)
![]()
Mymi
said:
|
|
felicitari pentru intentie Ultimul Ceas va felicit din toata inima pentru intentia voastra de a culturaliza cu adevarat viata acestui oras. de la aparitia radioului din ultimul ceas va ascult neincetat. am auzit piese din copilaria mea care mi-au amintit de cat de insorite erau vremurile chiar daca nu aveam de mancare nimic. vin si eu sa va cunosc la aceasta lansare |
masca adrian
said:
|
o carte buna Cartea este buna si salutam Eveniment TV pentru stralucita ideea de a face o rubrica in ultimul ceas. emisiunea asta da clasa in tabloul din presa locala. Pacat ca imaginea nu se imbunatateste si nu se transmite video si pe internet. |
Concursuri UltimulCeas.ro !!
Castigi un iPhone 4 pe luna cu GoFm. Asculti programul cu muzica aleasa pe spranceana si castigi un iPhone 4 oferit de Look International si GoFm la sfarsitul fiecarei luni.Asculta GoFm zilnic inregistreaza-ti vocea cu “Ascult GoFm” si trimite-ne prin mail inregistrarea audio la concurs(@)gofm.ro. Ti-ai auzit inregistrarea audio ? Atunci e momentul sa ne trimiti mail sau mesaj prin messenger la gofmromania cu textul care sa contina numele tau, iar la sfarsitul fiecarei luni ai sansa sa castigi un iPhone 4. Asculta GoFm
Concurs Compex Balnear Ocna Sibiului si GoFm - Castigi saptamanal 3 premii
GoFm te invita sa urmaresti indiciile care te fac sa castigi:
1. un weekend de vis cu mic dejun inclus la Hotel Helios de 4 stele din cadrul complexului
2. abonament cu 5 intrari la piscina exterioara din cadrul complexului
3. abonament cu 10 intrari la piscina exterioara din cadrul complexului
Asculta GoFm si trimite minim 3 indicii pe mail si urmareste programele GoFm pentru a stii daca ai castigat unul dintre premii.
Concurs Editura Nemira si GoFm - Castigi zilnic o carte oferita de editura Nemira
Editura Nemira te invita sa citesti castigand o carte la concursurile GoFm difuzate zilnic in cadrul radioului national cu muzica aleasa pe spranceana. Asculta-ne si poti castiga cartile puse in joc. Asculta in direct GoFm accesand si acest link
Concurs Europencils si GoFm - asculti si iti trimiti copilul cu un ghiozdan pus la punct de Europencils si GoFm
in curand
Stiri la minut
-
27
oct Se întâmplă doar în România. Mai mulţi tineri au transformat un autobuz în discotecă
Tocmai ce aţi scăpat de la serviciu, sunteţi obosiţi şi vreţi să moţăiţi un pic în autobuz până acasă. Atenţie, însă! S-ar putea să nu reuşiţi, dacă vă întâlniţi cu petrecăreţii din imaginile următoare. Tinerii din ziua de azi. Este deja o modă să se filmeze în diferite ipostaze, cu cât mai inedite, cu atât mai bine. Şi, bineînţeles, nu trebuie să lipsească manelele. La maxim dacă se poate. Ne amintim şi de cei care s-au filmat în maşină, cu muzica dată tare, în timp ce conduceau pe contrasens. Asculta muzica aleasa pe spranceana, dand click AICI -
27
oct Delegaţie de specialişti ruşi, invitată de către americani să participe la testele antirachetă
O delegaţie de specialişti ruşi a fost invitată de către Statele Unite să viziteze Agenţia americană pentru apărarea antirachetă (MDA) şi să participe la teste antibalistice, relatează AFP. Americanii au lansat invitaţia pentru a atenua temerile Moscovei, referitoare la instalarea sistemelor antirachetă în Europa. Asculta muzica aleasa pe spranceana, dand click AICI
-
27
oct Se întâmplă doar în România. Muncitori, surprinşi în timp ce jucau fotbal pe şantier
În micile pauze pe care le au, unii muncitori preferă să doarmă. Alţii găsesc modalităţi diferite de relaxare. Ce-i drept, nici vremea nu era bună de dormit. Muncitorii au jucat fotbal pe gheaţă şi şi-au luat rolurile în serios. Au fost blocaje, căzături şi au apărat destul de bine. Astfel, golurile n-au curs ca la meciul dintre Steaua şi Maccabi Haifa şi nici nu s-au luat la bătaie ca la un meci de hochei pe gheaţă. Totuşi, nu ne dăm seama cine a câştigat. Asculta muzica aleasa pe spranceana, dand click AICI

Scriitorul Adrian Voicu îşi lansează volumul Nepovestitele trăiri ale templierilor români la Sibiu. „Roman de aventuri, parodie, epopee eroi-comică? Toate la un loc. Inventivitate epică, personaje memorabile, limbaj rabelaisian, umor fără limite. O carte savuroasă.” Lucia Verona . Continua sa asculti muzica aleasa pe spranceana 





CFR Cluj a câştigat vineri seara, titlul de campioană a României la fotbal. Ardelenii s-au impus în deplasare, scor 3-2, pe terenul Universitatii Cluj, într-un meci rejucat din etapa a XXXI-a a Ligii I, la care au asistat circa 20.000[…]
România va rezista crizei declanşate de eventuala ieşire a Greciei din zona euro, deşi băncile elene au o prezenţă semnificativă în ţară, însă trebuie construit un "inel de apărare" în jurul României, Bulgariei şi Serbiei pentru a le ajuta să[…]
Aproximativ o sută de muzee din România participă sâmbătă la Noaptea Muzeelor. Autorităţile spun că se aşteaptă la mii de participanţi, care vor putea intra gratuit în instituţiile de cultură. În Capitală, 27 de muzee îşi vor deschide porţile.
citiţi[…]
Trei persoane au murit, sâmbătă, în comuna Pecica, din Arad, după ce un bărbat de 68 de ani a deschis focul pe stradă, împuşcându-şi fosta concubină şi pe cumnata acesteia. El a tras mai multe focuri de armă în cele[…]
Două tinere au murit, iar alţi şase elevi au fost răniţi, sâmbătă, după explozia a trei dispozitive artizanale în faţa unui liceu din oraşul italian Brindisi. Din primele informaţii, este vorba despre un atac mafiot sau anarhist, informează Corriere della[…]
România şi-a stabilit mandatul cu care merge la summit-ul NATO din SUA. Preşedintele Traian Băsescu spune că Alianţa trebuie să îşi păstreze deschiderea privind primirea de noi membri, iar România susţine în primul rând statele din Balcani.
citiţi mai departe
În Serbia are loc duminică turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, extrem de importante pentru viitorul ţării. La turul al doilea se vor confrunta preşedintele în exerciţiu, Boris Tadici şi principalul lider al Opoziţiei, Tomislav Nikolici. Comentatorii politici de la[…]
Comisia Europeană şi Banca Centrală Europeană lucrează la un scenariu de urgenţă, pentru cazul în care Grecia va trebui să părăsească zona euro, a afirmat vineri comisarul european pentru Comerţ, Karel De Gucht. Este pentru prima dată când un oficial[…]
O importantă reuniune la vârf a Alianţei Nord-Atlantice începe duminică la Chicago. Summit-ul este eşalonat pe două zile şi are în centrul atenţiei problema Afganistanului. Or la acest capitol, Franţa riscă să-i contrarieze pe americani.
citiţi mai departe
Pentru noul preşedinte francez, François Hollande, ziua de vineri echivalează cu un “botez al focului” pe plan internaţional, în contextul primirii sale la Casa Albă şi al participării sale la reuniunea G8 de la Camp David. Să începem prin a observa[…]











